Cupa Gasoil 2014 la mini-rugby si rugby in 7

poza

Rugby-ul debutează în 2014 la Băicoi sub forma celei de-a doua ediții a Cupei Gasoil pentru copii la rugby, categoriile sub-10, sub-12 și sub-14 ani. Întocmai ca anul trecut, ne așteptam ca în jur de 250 de copii să ia parte la meciuri de mini-rugby și în premieră rugby în șapte, acesta din urmă fiind sport olimpic.

Vor participa echipe din Campionatul de Copii al Bucureștiului, acestea provenind din municipiul București, județele Brașov, Dâmbovița, Ilfov și evident Prahova prin unicul său reprezentant CS Aurora Băicoi.

Suntem convinși că micuții jucători ne vor încânta cu faze delicioase de rugby, în timp ce tribuna Stadionului de Rugby Aurora Băicoi va fi plină de susținători ai rugby-ului dar bineînțeles și a echipei gazdă. Competiția va avea un caracter amical, dar suntem convinși că asta nu va știrbi nimic din spiritul combativ al copiilor din teren.

Turneul va începe de la ora 11:30, sâmbătă 3 Mai, și va avea loc la Stadionul de Rugby Aurora Băicoi (lângă Casa de Cultură Băicoi). Vă așteptăm numeroși!